Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură, cu experiență în consultanță pentru Banca Mondială și în evaluarea programelor europene, explică de ce criza energetică actuală nu este doar conjuncturală, ci rezultatul unei combinații între geopolitică, dependențe structurale și întârzieri în tranziția energetică. Totodată, analista argumentează de ce prețurile asociate crizei din Iran de-abia de-acum vor începe să crească.
Urmărește aici interviul audio.
Criza energiei. Cât este management politic defectuos și cât este context geopolitic?
ClimateZone: Ce vedem acum la nivel național, criza energiei, este efectul unui prost management sau al unei crize geopolitice care, odată trecând, ar trebui să ne lase mai liniștiți ?
Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie: Noi am trecut deja, în mai puțin de 5 ani, prin două crize majore legate de combustibili fosili. Întâi, am avut criza de la începerea războiului pe scară largă în Ucraina și am văzut atunci explozia prețului gazului, iar acum vedem războiul din Iran, cu blocarea stâmtorii Ormuz, cu distrugerea unor capacități de producție de petrol și de gaz natural lichefiat, care, din nou, duc la un deficit de energie în piață, care ne afectează direct și indirect.
Asta înseamnă că suntem destul de expuși în Europa și în România la faptul că sursele principale de combustibili pe care ne bazăm, combustibili fosili, vin din zone foarte riscante, cu riscuri majore de conflict, de abuz din partea unor regimuri autoritare care pot să afecteze, să destabilizeze, inclusiv politic, și Europa, și România.
Citește și Criza petrolului și urmărește podcastul ClimateZone, moderat de Eli Roman, alături de invitații săi, Radu Dudău, expert Energy Policy Group, și Mircea Ilie, antrenor de sustenabilitate
Când vorbim de criza energetică, cred că ne putem uita la mai multe elemente: pe de o parte, energia electrică, pentru că o parte din ea se produce din gaz. Pe de altă parte, când invocăm deficitul de petrol din piața internațională, ne referim în principal la combustibil pentru transport. În cea mai mare parte, cam vreo 60% din consumul de petrol este legat de transport: rutier, naval, aerian. Acestea sunt și zonele unde suntem foarte expuși la criză: energie electrică, transporturi și încălzire, acolo unde încălzirea se bazează și ea pe consum de gaze.
În Europa, primul răspuns la ce s-a întâmplat în 2022 a fost să mergem combinat pe o diversificare a surselor și accelerarea investițiilor în energie regenerabilă, în special pe partea de producție de energie electrică și de încălzire. Iar acum încercăm să reducem niște riscuri pe care ni le-am accentuat într-o oarecare măsură în 2022 : faptul că, spre exemplu, am renunțat la gazul din Rusia și o parte s-a înlocuit cu gaz din Qatar. Încercăm să accelerăm tranziția către energie regenerabilă peste tot, inclusiv să electrificăm și partea de transport, care este acum foarte expusă la petrol.
Se suprapun aceste crize geopolitice pe niște întârzieri în tranziția energetică, la care cred că ar fi trebuit să ne uităm mai atent și să mergem cu pași ceva mai rapizi, inclusiv înainte să se întâmple aceste conflicte majore care ne afectează sursele de energie.
Unde suntem cei mai vulnerabili: energie, transporturi sau încălzire?
ClimateZone: Acum, inevitabil, ne uităm la deznodământ. Previziunile sunt de la cele mai călduțe, optimiste până la cele mai dramatice. Din perspectiva ta, cum stau lucrurile? Sau pe care dintre aceste tipuri de previziuni să ne ducem? Nu doar pentru că ne plac speculațiile, ci mai degrabă pentru că ne dorim să luăm pentru noi deciziile cele mai bune?
Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie: Cred că ce se întâmplă în acest moment e comparabil cu ce s-a întâmplat, spre exemplu, pe piața petrolului după criza din 1973, când a început să se discute pentru prima dată în istorie despre faptul că avem nevoie de măsuri de eficiență energetică, spre exemplu, de reducere a consumului în transportul cu mașina.
Mașinile până atunci consumau cam de două-trei ori mai mult benzină decât o fac astăzi.
Tendințele vor fi spre o restructurare rapidă și pe partea de ofertă, și pe partea de cerere. Ne-am trezit pur și simplu în acest moment că din ce consumam 100 unități de petrol, acum vom putea să consumăm doar 80. Și, similar, și pe partea de gaz.
Ce înseamnă asta? Va trebui, pe de o parte, să reducem rapid consumul de petrol, înlocuind folosirea petrolului cu orice se poate, pe termen scurt. Adică, în unele tipuri de consum, spre exemplu pentru încălzire, poți să înlocuiești păcura cu energie electrică. Pe de altă parte, va trebui să accelerăm foarte multă electromobilitatea, pentru că deja tehnologia există și pentru mașini mici, și pentru camioane.
Deja au început să producă la scară foarte largă, inclusiv pentru transporturi grele, soluții de transport cu energie electrică. Bateriile s-au îmbunătățit și ele semnificativ față de ce era acum nu mai departe de 2-3 ani. Cred că vom vedea o tendință rapidă spre electrificare în transporturi și spre investiție în energie regenerabilă, pentru producția de energie electrică. Pentru că va deveni mult mai scump să produci energie electrică pe gaz decât să produci din soare sau din vânt.
Vorbim despre câteva schimbări posibile relativ rapid, pentru că tehnologiile există și pentru că depind foarte mult de voința politică de a accelera această tranziție. Să te asiguri că există infrastructura necesară pentru acest schimb major de combustibil în anumite sectoare din economie.
ClimateZone: Și crezi că se poate face atât de repede ceva ce nu s-a făcut până acum ?
Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie: Se va întâmpla lucrul ăsta pentru simplul motiv că nu avem acei 20 care au ieșit din piață.
Din păcate, eu cred că această reducere de combustibili la nivel global nu e o chestiune care să țină doar câteva săptămâni, ci se va prelungi o perioadă destul de lungă de timp. Și atunci ne vom izbi de niște ajustări destul de dureroase.
Întrebarea care se pune este în ce măsură guvernele reușesc să atenueze acest șoc : adică, în momentul în care consumai 100, poți să reduci la 80 ?
Este tranziția energetică prea lentă?
Sunt unele zone, cum ar fi transportul, unde lucrul ăsta se poate face cu costuri relativ mici. Dar, trebuie să te asiguri în același timp că vei avea petrol acolo unde e nevoie absolută de ele. În producția îngrășămintelor, de pildă, vor exista suficiente rezerve de petrol în așa fel încât să nu riști o foamete din cauză că nu există suficiente îngrășăminte la nivel global.
Mi se pare că e mult mai ușor să reduci consumul din zonele astea unde există și tehnologie, unde ai nevoie doar de investiții accelerate în rețele de puncte de încărcare pentru mașini și pentru transport de marfă, sau să treci pe cale ferată, acea cale ferată care nu mai era foarte competitivă în ultimii ani, decât să renunți sau să faci foarte scumpe, fiindcă asta rezultă din condițiile de piață, îngrășămintele sau combustibilul pentru tractoare de însămânțat sau recoltat în agricultură.
Va trebui să existe o intervenție publică, însă intervenția nu trebuie să fie pentru subvenționarea benzinei pentru consumul privat, ci înlocuirea rapidă a parcului de mașini, construcția infrastructurii care să ajute oamenii să vrea să-și ia mașină electrică, dacă stăteau pe gânduri din cauză că se îngrijorau că n-au unde să-și alimenteze mașina.
Cred că vor exista și niște ajustări pe partea de ofertă, în sensul că prețurile astea foarte mari pentru petrol (la gaz, deocamdată nu se vede atât de mult, însă probabil în lunile următoare o să vedem și acolo niște creșteri), în sensul că sunt alte zone din lume care nu depind de strâmtoarea Ormuz și în care se făceau investiții în producție de petrol, în producție de gaz, dar care erau cumva la limita profitabilității. Cum, cu prețurile care vor fi semnificativ mai mari decât erau până acum, vor deveni profitabile și aceste surse noi, vor deveni profitabile și niște rute noi.
Cam asta văd eu în perspectiva următorului an : pe partea de cerere, o restructurare pentru înlocuirea petrolului și a gazului peste tot unde se poate înlocui, în condiții de sprijin minim din partea statului și în condiții economice. Pe partea de ofertă, restructurarea întregii piețe, cu apariția unor noi jucători și a unor noi rute de transport pentru petrol și gaze.
ClimateZone: Pe de altă parte, dacă mergem la consumatorul final, la noi, la fiecare dintre noi și ne uităm din altă perspectivă, vedem că la pompă nu pare să ne fi speriat foarte tare creșterea de preț. Ce ne așteaptă pe noi și cât de dureroasă va fi această tranziție, cât de rapidă trebuie făcută, astfel încât să nu riscăm, într-adevăr, ce spuneați mai devreme : lipsuri mult mai grave din viața noastră de zi cu zi ?
Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie: Noi avem experiența traumatică din comunism, în care ne aducem aminte că nu puteai să folosești mașina personală așa cum ți-o doreai. Dar eu cred că aici e și responsabilitatea decidenților să comunice mult mai bine. Sunt convinsă că oamenii ar înțelege că, dacă pot să-și lase mașina astăzi acasă și primăria se îngrijește să fie mai multe autobuze pe trasee decât erau până acum, e mai bine pentru ei decât să se trezească cu o scumpire la mâncare de 10 ori sau mai mult. Asta este o problemă : că se scumpesc toate celelalte produse, pentru că crește costul de transport pentru orice produs pe care ți-l cumperi din magazin.
Aceste trei lucruri la care poți renunța mai ușor decât la altele trebuie să fie explicate mai bine. Fiindcă de ce folosesc oamenii mașina personală ca să meargă la serviciu ? Pentru că nu au alternative mai bune? Nu e niciun transport în comun suficient de civilizat. Tramvaiele sau autobuzele nu au neapărat cele mai bune trasee. Deci astea sunt lucruri care se pot rezolva de către autoritățile locale relativ ușor, comparativ cu ce ar însemna, ce dureros ar fi pentru buzunarul fiecăruia dintre noi dacă am avea o inflație mult mai mare pentru toate celelalte produse, în special pentru produse de tip alimentar, unde ai nevoie de îngrășăminte și de consum de petrol ?
Iluzia resurselor din Marea Neagră
ClimateZone: Ce trebuie să sacrifice România : securitate energetică sau tranziție verde?
Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie: Nu trebuie să sacrificăm nimic, tocmai din cauză că tranziția energetică te ajută în momentul ăsta.
Ce înseamnă tranziția energetică? Să renunțăm cât mai rapid la combustibilii fosili. Taman, cei care ne pun acum cele mai mari probleme de securitate energetică. Apoi să îi înlocuim cu niște surse noi de energie care nu sunt expuse la aceleași riscuri geopolitice.
Mie mi se pare că merg în aceeași direcție.
Cumva, nu știu, toată lumea se gândește că tranziția energetică este ceva care îi face pe producătorii actuali de energie să plătească foarte mulți bani și atunci costul energiei crește și din cauza asta avem energie scumpă. Dar ceea ce nu înțelege lumea este că acel cost pe care îl plătesc producătorii de energie electrică pe cărbune se duce în bugetul statului român și din acel buget se duc banii în investiții noi? Adică se întorc tot la noi.
Banii care se strâng pentru tranziția energetică cu costuri pentru poluatori nu se duc undeva la Bruxelles și se întorc în investiții în energie verde și în eficiența energetică.
Iarăși, este foarte important spus faptul că toată Europa se duce spre reducerea consumului de gaz. Noi ne bazăm pe faptul că avem în Marea Neagră, niște rezerve care sunt, între noi fie vorba, destul de reduse. Adică vorbim de o cantitate de undeva spre 100 de miliarde m³. Este destul de puțin ; în termeni globali, înseamnă consumul nostru actual pe 10 ani, nu mai mult de atât. Deci ne bazăm pe faptul că avem niște resurse pe care le credem nelimitate în Marea Neagră și ne apucăm acum să creștem consumul de gaze : înlocuind centralele pe cărbune, cu centrale pe gaz, extinzând rețelele de distribuție a gazului către toate gospodăriile din țară.
În primul rând, lumea n-o să-și poată permite să se branșeze la aceste resurse.
Vedem deja două crize succesive în 5 ani, cu prețuri mari la gaz. În același timp, banii ăștia și creșterea de confort ar fi putut să fie asigurate dacă, în loc să le facem rețele de gaz, le-am fi izolat casele oamenilor, le-am fi făcut o sobă mai bună ori conslidarea casei. Sunt lucruri de care oamenii s-ar bucura mai mult decât de o rețea la care nu-și vor putea permite să se branșeze.
Și vorbim de sume foarte mari. Din 2022 încoace s-au alocat 12 miliarde de lei (aprox 2.4 miliarde de euro). Sunt bani cu care puteai foarte bine să izolezi casele oamenilor.
Pe de altă parte, tranziția verde sau mă rog, parte din această tranziție nu crește dependența de China și de tehnologia verde de acolo ?
Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie: Asta e o chestiune la care ar trebui să fim foarte atenți. Nu mi se pare că e un lucru insurmontabil, pentru că există doar anumite componente legat de care avem astfel de dependențe.
Din ce am văzut în anii trecuți, Comisia Europeană chiar s-a ocupat de treaba asta. Spre exemplu, avem niște inițiative prin care se subvenționează producția de baterii în Europa. Iarăși va conta foarte mult în ce măsură reușim să reciclăm tot ce se poate recicla în așa fel încât să n-avem nevoie de anumite metale rare care există doar în China sau în câteva locuri de pe glob.
Energia verde trebuie să fie sprijinită și în același timp să te ocupi de acele câteva zone mici în care într-adevăr riști să ai o dependență mai mare. Însă, una este să fii dependent 100% de un combustibil care vine doar dintr-o parte a lumii care în conflict. Și alta este să ai o dependență pe câteva componente sau materii prime pe care le poți înlocui sau recupera sau produce intern cu niște costuri mult mai mici.
Criza politică din România agravează situația?
În ce măsură ce se întâmplă acum sau ce începe să se întâmple acum, criza politică internă, influențează, agravează sau dimpotrivă criza energetică?
Mie, criza asta politică de la noi mi se pare ceva absolut iresponsabil. În condițiile în care toată lumea se gândește cum să atenueze șocul asupra populației al acestei crize energetice, noi aruncăm unii înalții cu populisme.
Până la urmă vor trebui luate niște măsuri deloc populare. Cum ziceam, aceste limitări, să le spui spui oamenilor că trebuie să-și folosească mai puțin mașina, de pildă, nu e o măsură populară. Dar trebuie luată și trebuie să ai capacitate de decizie politică în așa fel încât să le oferi oamenilor alternative. Adică, să te asiguri că se duc subvenții acolo unde oamenii sunt cei mai săraci, că le oferi celor care renunță la mașină o alternativă bună. Deci, asta înseamnă să investești acum, rapid, în trenuri, în transport public local, în piste de biciclete și așa mai departe.
Toată lumea ar trebui să se gândească la beneficiul cetățeanului, nu la : hai să vedem cum capitalizăm această criză, lovind în partenerul de guvernare ! Asta mi se pare ceva absolut inadmisibil. În plus, mi se pare de necrezut că noi încercăm acum, deși suntem cei mai mari beneficiari din toată Europa, noi și cu Polonia beneficiem cel mai mult din toată Europa de tranziția energetică, inclusiv ca bani. Adică, o parte din ce poluează alții sau ce emisii au alții se întoarce mai mult la noi ca să facem investiții în sectorul nostru energetic. Și noi ne ducem și spunem că vrem să fie slăbită politica de climă a Uniunii Europene, în condițiile în care noi suntem beneficiar net. E ca și când am mergem la Comisie și aș spune că noi nu mai vrem să contribuim la bugetul UE, în condițiile în care primim mai mult decât dăm.
Deci ne ancorăm în centralele noastre vechi, ale companiilor noastre vechi de stat, să nu mai schimbăm nimic, să nu facem niciun fel de investiție, dacă se poate să păstrăm totul intact, exact așa cum era și până acum, în condițiile în care soluția vine din exact banii ăștia care s-ar duce în modernizare.
Și asta mi se pare politic iresponsabil. Populist pot să înțeleg, că sunt diferiți oameni care sunt obișnuiți cu ce făceau până acuma și nu vor să se schimbe nimic, însă din perspectiva beneficiului pentru cetățean, este cea mai proastă decizie posibilă.
Dacă se termină războiul, dispare criza? De ce nu?
Se încheie mâine războiul sau săptămâna viitoare se încheie războiul, dispare presiunea, practic dispare criza. Ce facem? Ne jucăm în continuare cu niște prețuri mari sau dimpotrivă, ne întoarcem la o lume pe care o știam?
Eu nu cred că se va termina războiul ăsta așa de ușor. Nu văd niciun semn că lucrurile se vor duce în direcția asta. Dar, chiar presupunând că tot totul se rezolvă, mâine se deschide strâmtoarea Ormuz.
În primul rând, vasele care circulă pe acolo fac cam o lună, o lună și jumătate până la consumatori. Deci, noi până săptămâna trecută n-am simțit în niciun fel faptul că s-a închis strâmtoarea Ormuz. Creșterea de preț este ceea ce am văzut din așteptările jucătorilor din piață că se va reduce radical cantitatea de energie care va fi disponibilă în piață. Da, deci cotațiile brent sunt cotațiile futures ale petrolului, gândindu-te în avans că poți să rămâi fără niște cantități semnificative și asta înseamnă creșterea de prețuri. Deci, dacă se deschide mâine strâmtoarea Ormuz și presupunând că n-ar fi fost niciun alt fel de distrugere de infrastructură în zonă, atunci am simți ceva efect cam peste o lună și jumătate.
Pe de altă parte, în timpul războiului au fost distruse și niște capacități de producție sau de încărcarea în porturi pentru petroliere și pentru vase care transportă gaz lichefiat și vom vedea o reducere la modul absolut a cantităților care se vor putea produce.
Sigur că se redeschide strâmtoarea Ormuz, dar cantitatea respectivă de 20 nu va mai fi 20, va fi 10 sau 15, pentru că au fost distruse și niște elemente de infrastructură care produceau în zonă gazul și petrolul care ajungeau după aceea prin strâmtoarea Ormuz în restul lumii.
Cu siguranță există o reducere de cantități la nivel global și, chiar dacă mâine s-a rezolvat toată problema, tot vom avea o oarecare penurie. Sigur că nu la fel de brutal ca în situația în care s-ar continua conflictul pe termen nedefinit.
Însă deocamdată nimeni nu știe ce se va întâmpla și noi a trebui să ne pregătim sufletește pentru faptul că lucrurile vor trebui ajustate rapid pe partea de cerere. Și mai e încă o chestiune care cred că ar trebui menționată. Deocamdată, cei care cumpără și vând petrol în aceste piețe futures au speranță că lucrurile vor merge spre bine. Suntem înclinați să vedem lucrurile mai optimism decât se întâmplă în realitate. Dacă vă uitați la ce spuneau toți analiștii în primele zile de război, absolut toți credeau că va fi o situație de criză care va dura câteva zile, maxim câteva săptămâni. Suntem acum la o lună și jumătate mai târziu și lucrurile nu par să se ducă neapărat în direcția unei rezolvări imediate. Deci prețurile s-ar putea să crească de acum, în momentul în care începe să dispară această iluzie.
