Emiratele Arabe Unite ies din OPEC. La prima vedere, este o știre din energie. În realitate, este un semnal despre cum se schimbă puterea în lume. Nu vorbim doar despre petrol, ci despre tensiuni între state, o piață globală care devine mai fragmentată și o pierdere treptată a controlului exercitat de marile carteluri.
ClimateZone: Emiratele Arabe Unite părăsesc OPEC. Ce înseamnă această decizie? Este una economică, politică sau geopolitică?
Radu Dudău, Energy Policy Group: Este, în primul rând, expresia unei frustrări acumulate în relația cu Arabia Saudită, care conduce acest cartel al țărilor exportatoare de petrol, o frustare care se extinde pe mai multe fronturi. Este vorba de o serie de situații de conflict diplomatic între cele două state, care se întind pe continentul african, poziționările lor diferite în războiul civil din Sudan, unde Emiratele susțin, de la începutul acestui conflict, în 2023, o acțiune paramilitară care se opune guvernului oficial pe care îl susțin saudiții.
Ne amintim că în 2025, în decembrie, a avut loc un incident militar în Yemen, când saudiții au bombardat un transport de materiale militare pe care Emiratele Arabe Unite urmau să le livreze unei facțiuni antiguvernamentale din Yemen. Deci vorbim de o serie de nemulțumiri acumulate și prezentate sub forma acestei decizii de a părăsi OPEC într-un moment simbolic, chiar când începea o întâlnire a acestei organizații conduse de Arabia Saudită, cu explicația că politicile cartelului de a stabili cote de producție pentru statele membre nu mai convin politicilor energetice ale Emiratelor.
ClimateZone: Ce se întâmplă cu echilibrul pieței din acest moment?
Radu Dudău, Energy Policy Group: Pe termen scurt, impactul va fi limitat din simplul motiv să strâmtoarea Hormuz este, în continuare blocată. Prin urmare, orice astfel de anunțuri, cum că un stat membru, din zona Golfului, își va urmări propriile politici de a crește producția nu se vor traduce în volume suplimentare livrate pe piață într-o perspectivă mai lungă.
Pe termen mai lung, o astfel de decizie înseamnă că Emiratele, ca să înțelegem proporțiile, care sunt un producător mult mai mic decât Arabia Saudită, își vor urmări totuși propriile interese și vor livra volume mai mari de țiței pe piață. Dar trebuie spus că, pe de o parte, aliați precum SUA susțin această politică anti OPEC a Emiratelor și văd în această decizie chiar un potențial de a reduce poate prețurile în cursul acestei veri, prin urmare, de a reduce și presiunea în politica internă americană asupra administrației, care rezultă din prețul mare al carburanților la pompă în SUA.
ClimateZone: În ce măsură această decizie erodează OPEC și ce impact poate avea asupra Europei și României?
Radu Dudău, Energy Policy Group: Este, fără îndoială, un verdict negativ asupra OPEC. Să nu uităm că Emiratele au fost, deși nu membru fondator, s-au alăturat repede organziației, în 1967 și au fost, până acum, aliniate deciziilor Arabiei Saudite. De asemenea, trebuie spus că au fost exprimate insinuări, și chiar mai mult de atât, cum că Emiratele ar putea părăsi și alte organizații ale lumii arabe, în primul rând Liga Arabă, dar au fost criticate și alte organizații, cum ar fi Organizația Cooperării Islamice, pe motiv că nu ar fi oferit solidaritatea așteptată și fermitatea pe o voce unitară de la începutul războiului din Golf în fața atacurilor iraniene asupra Emiratelor.
În ce privește impactul asupra Uniunii Europene va fi unul mai nuanțat. În principiu, și Uniunea Europeană are interesul ca piața internațională a țițeiului să fie mai puțin cartelizată, însă realitatea este că Emiratele nu au anvergura pentru a modifica singure, în mod semnificativ, nivelurile de preț ale țițeiului la nivel internațional.

